iluzii or not...

Stiu...toata lumea l-a vazut deja, dar eu am ramas foarte impresionata aseara cand m-am uitat la The Illusionist. Poate e deja plictisitor pentru unii sa vorbesc despre last year's movies but hey...oldies but goldies.

Filmul pare sa fie unul circular incepand cu arestarea lui Eisenheim, iluzionistul jucat de Edward Norton, din ordinul printului de Austria. Motivul ni se dezvaluie nu inainte ca Neil Burger (regizorul) sa implice the flashback technique si sa ne aduca la curent cu cele intamplate. Astfel, aflam despre Eduard Abramovich, fiul unui tamplar, care se intalneste in copilaria lui cu un magician nomad de la care afla secretele meseriei. Cum totul nu putea fi simplu in viata lui, asa apare FEMEIA care-i strica linistea- Ducesa Sophie (Jessica Biel). Incepe un love story infantil cu declaratii si schimburi de obiecte sentimentale gen lantisor cu poza lui. Din cauza diferentei de clasa, in mod logic, ei sunt despartiti chiar in momentul cand stateau in ascunzatoarea lor si ea il implora sa ii faca sa dispara subit cu ajutorul magiei. El pleaca prin orient si isi cultiva talentul si reapare ca un mare Houdini care uimeste pe toata lumea, culmea chiar in orasul unde era si Sophie pe cale sa se marite cu printul .

In ceea ce priveste numerele lui de magie, clar ca ramai tut la faza cu orange tree si la fluturasii aia ce tin de batistutza. Reactia tipica de How did he do it apare pe buzele tuturor, inclusiv ale printului jucat de Rufus Sewell park (cute name Rufus asta... :D ) . Apare gelozia intre cei doi barbati. Aceasta il face pe print sa apeleze la chief inspector Uhl (Paul Giamatti) cu doleanta sa-i faca felul cu toate metodele posibile si sa-l indeparteze pe Eisenheim de Sophie intrucat dorea o lovitura de stat prin care sa-l dea jos pe tasu' de la putere si avea nevoie de un mariaj cu Sophie in a-i stabiliza o legatura cu Ungaria. Iluzionistul isi cam bate joc de print la o serata organizata de el unde face un numar legat de Excalibur folosindu-se de sabia lui, lucru ce il scoate si mai tare din minti.

In tot acest timp suntem lasati sa credem ca printul e un animal, o bruta care isi bate prietenele si ca daca ar ajunge cu Sophie am incepe toti sa avem lacrimi mijind in coltul ochiului drept. Dramatismul atinge cote maxime cand imediat dupa ce ducesa il ameninta pe print ca nu se va marita cu el, ea e gasita lata in rau cu niste rubine pe ea. De aici in colo incepe filmul cu adevarat. Te implici asa tare in scenariu ca deja crezi ca suprarealismul lu' Bunuel e un nimic fata de ce vezi acolo.

Burger a fost super inteligent in crearea plotului si ne induce in eroare pana la ultima faza din film cand te uiti cu o fata de tamp la monitor si te simti pacalit dar si fericit. O alta faza, care m-a impresionat si m-a facut sa ma apropii mai tare de film, a fost coloana sonora facuta de Phillip Glass si care a coincis (cel putin la faza cu orange tree-ul) cu cea din The Hours (filmul meu preferat de altfel :D ).

Pe scurt, The Illusionist merita vazut pentru acele twist of plot care te fac sa te gandesti la ce e real si ce nu. One may dream...