Showing posts with label dans. Show all posts
Showing posts with label dans. Show all posts

Wednesday, June 13, 2007

Muzeul Taranului Roman

Gata sesiunea...gata anul 1 ...nu se mai afiseaza o data ultimele examene sa stiu daca dau mariri sau plec in vacanta linistita.Oricum, in asteptarea notelor si a reorganizarii din ASE (daca mai raman la buget sau nu) pierd vremea pe caldura de afara plimbandu-ma.Ieri am mers cu colega Adinaaa la Muzeul Taranului Roman asta si datorita unei bune campanii de promovare, cu un site frumos lucrat si printuri bine executate, dar si din dorinta mea de a misuna printre costumele populare.

Tarandu-ne de la metrou catre muzeu, ajunsesem sa ne dorim doar sa fie racoare inauntru. Dar a fost mai mult de atat. De la intrare am observat afisul care anunta ca pe 21 iunie Fete de la Music se va desfasura si in cadrul muzeului la ora 19.00 fiind concert de muzica lautareasca in Studioul Horia Bernea ( Vasile Nasturica si taraful sau, Andrei Mihalache si taraful sau, si inca un taraf din Botosani al lui Doru Farcas).

Pretul biletului de intrare in muzeu este de 6 ron, dar daca esti student 2 ajung. Cladirea arata bine dupa reconditionarea sa si am vazut ca a fost declarat in mai 1996-1997 Muzeul European al Anului. Problema lui o reprezinta doamnele care te supravegheaza prin camere pline de sictir si pe care le deranjezi daca le pui vreo intrebare legata de exponate. Exista intr-adevar aproape in fiecare camera cateva cartonase ce cuprind numere de ordine si denumirea obiectului dar fara lamuriri suplimentare. Norocul nostru a fost ca fiecare denumire era trecuta in romana/engleza/franceza/germana si din traduceri intelegeai la ce se foloseste.

Camera icoanelor avea la intrare o masuta pe care se aflau vreo 7-8 dosarele cu explicatii apartinand etnologilor muzeului. Cel mai interesant din punctul meu de vedere a atacat subiectul icoanele si geometria. Aici am citit despre tipurile de perspective- liniara, inversa, ierarhica. Mai era un dosarel cu explicatii despre un iconostas expus acolo si in care se incerca o diferentiere a elementelor care il compun.

Eu asteptam camera de costume populare care se afla la etaj. Unele erau expuse pe umeras insirate unele in spatele celorlalte ca un fel de prezentare Pret-a-porter colectie de primavara-vara dar erau si cele de toamna-iarna prezente cu bundite si ilice frumos croite. Pe manechine erau costumele specifice fiecarei zone din tara si nu numai existand si costume de unguri, polonezi, turci, tatari, bulgari... Uitandu-ma pe spatele unei ii sa-i analizez modelul observ o molie pe care o indepartez cu biletul doar ca sa aud o tipa crizata ce-si pierdea vremea pe acolo : 'nu mai face asa cu biletul'. Pfoai...incearcam si eu sa fac o fapta buna sa protejez obiecte din cultura romaneasca si nimeni nu apreciaza...Oricum...a fost interesant si in camera unde pe usa scria :

Era o expozitie realizata in 2002 cu tot felul de exponate care aduceau aminte de sarbatorile din acel an. Mi-a placut o carticica de superstitii romanesti din care am retinut una legata de foc:


ca sa le mearga bine oilor, se omoara un jder, se arde in foc si oile trebuie sa treaca prin fum. Scrumul de jder se pune pe lespezile de sare sa fie lins de oi.


Suntem cam sadici asa daca stai sa analizezi superstitia...sunt curioasa daca cineva chiar mai presteaza ritualul asta ;))... Mi-a placut vizita la muzeu si am reusit sa stam 3 ore prin camere. M-am bucurat ca am vazut grupuri de vizitatori inclusiv copilasi de gradinita care se inchinau la toate incoanele pe care le vedeau. Cred ca e important sa-l vizitezi ca sa nu ajungem ca turistii sa cunoasca mai bine traditiile noastre....Eh...inchei postul cu poza lui Gheorghe Tatomir, emblema muzeului, ales pentru ca : 'el nu personifica nici taranul Român, nici pe cel Balcanic. Oameni de soiul sau pot fi gasiti în Franta, Italia, Portugalia, Germania, sau chiar în Scandinavia. El a fost ales tocmai pentru ca personifica vechiul European. Ne consideram norocosi ca avem astfel de "Vechi Europeni" care mai traiesc în satele românesti de astazi.'



Friday, April 13, 2007

Fecioreasca fetelor de la Crihalma




Vacanta de Paste! Oh gooody!!!! Unul din avantajele de a fi studenta la ASE este ca spre deosebire de alte facultati care stau doar a doua zi Paste acasa, noi avem o saptamana!! A whole week! Normal ca am venit acasa in urbea impresionanta a Calarasiului unde imi doream sa pot sa imi gasesc lucruri de facut pentru a evita plictisul. Am avut noroc pentru ca venirea mea a coincis cu aparitia instructorului de dans popular de la Bucuresti - Domnul Marin Barbu- la fostul meu ansamblu. Am ajuns in ultima zi de instructie ca sa prind si eu ceva din dansurile ardelenesti predate: Fecioreasca fetelelor de la Crihalma, Hategana,Jiana si o invartita.




Este uimitor cat de mult poate sa faca dansul pentru moral si fizic totodata. Pasii de dans romanesti sunt extrem de solicitanti dar si superbi odata ce iti ies. Cu atat mai intens este sentimentul de a dansa intr-un ansamblu de tineri de liceu care iubesc ceea ce fac si vin de placere la repetitii. Ideea ca vei ajunge la festivaluri in afara si vei arata si altora munca ta cu zambetul pe buze si cu tinuta impecabila te face sa transpiri si sa dai tot ce poti la repetitii.




Inevitabil, traind in aceeasi comunitate si stand ore intregi impreuna cu colegii se nasc mari iubiri dar si certuri urate cu teme diverse de genu: de ce intra ea in spectacol si nu eu, el habar n-are sa danseze si sta in prima linie etc. Dar toate se duc atunci cand ai spectacol si vrei ca totul sa dea cat mai bine pentru cei din public. Atunci roata de la moldova iese bine si toata lumea trage ca sa ajungem la timp la locurile noastre;se spun glume discret pe scena cat sa auzim doar noi si se face atmosfera din ce in ce mai frumoasa in asa fel incat sa te bucuri de moment si sa fii fericit cand auzi aplauzele de final.




Imi pare rau ca nu mai pot ajunge saptamanal acasa si sa vin la Ansamblul Baraganul. Cel mai greu lucru pentru mine a fost cand a trebuit sa-mi predau costumul si pantofii, dar din an in Paste mai prind o repetitie si ma urc pe scena sa cant si eu 'foaie verde solz de peste/asta-i jocul trei pazeste/ si se joaca usurel/ fete si baieti la fel'.